Meniu navigare+

Muncitorii din România câștigă, în medie, de nouă ori mai puțin decât șefii lor

Publicat în Acces la Munca

confectii femei
Un angajat din România are un salariu de bază de 8,75 ori mai mic decât cel al unui șef, conform unei analize făcute de Ziarul Financiar. Comparativ, în state precum Canada, Germania sau Olanda, muncitorii câștigă până la de trei ori mai puțin decât managerii lor, iar în Japonia, Franța și SUA, șefii au salarii doar de trei sau patru ori mai mari decât un simplu angajat.

„Diferenţele nu sunt date neapărat de un nivel salarial ridicat al managerilor, cât de nivelul salariilor de bază oferite angajaţilor cu calificări profesionale. Spre exemplu, dacă în România un operator de introducere date câştigă 1.000 de lei (225 euro) pe lună, pentru un post similar în altă ţară din vestul Europei se poate obţine 1.500 de euro“, a spus Mihaela Lupu, reprezentanta companiei de consultanță care a făcut analiza.

Cu un salariu minim de 975 de lei (220 de euro) brut pe lună, România se află pe unul dintre ultimele locuri din Europa, în timp ce, spre exemplu, în Franța salariul minim este de 1.445 de euro pe lună, în Germania este de 1.360 de euro pe lună, iar în Polonia salariul minim este de 400 de euro, potrivit datelor Eurostat.

Pe de altă parte, sunt și state la nivel global unde diferențele salariale dintre angajați și șefii lor sunt chiar mai mari: în Ucraina, India sau China, salariile managerilor sunt de peste 11 ori mai mari decât cele ale angajaților.

Raportul salarial dintre șefi și muncitori la nivelul României a fost calculat pe baza informațiilor din cadrul a 254 de companii care au împreună peste 190.000 de salariați.