Meniu navigare+

Angajații pot face dovada anilor lucrați după 2011 cu adeverințe de vechime în muncă

Publicat în Acces la Munca

Adeverință de vechime în muncă

Adeverințele de vechime în muncă înlocuiesc, începând cu data de 1 ianuarie 2011, carnetele de muncă, odată cu desființarea acestora din urmă. Noul document poate fi eliberat fie de către angajator, fie de către inspectoratul teritorial de muncă în raza căruia își desfășoară activitatea firma.

Nu există un model standard de adeverință de vechime în muncă, însă documentul care atestă vechimea angajatului trebuie să cuprindă mai multe informații, precum activitatea desfășurată de angajat, durata activității, salariul, vechimea în muncă, meserie și în specialitate. Totodată, adeverințele de vechime trebuie să conțină și alte elemente, precum numărul și data contractului individual de muncă pe baza căruia se atestă vechimea, funcția angajatului, mutațiile intervenite pe contractul individual de muncă, valoarea salariului de bază, data de încetare a contractului de muncă și dacă angajatul a avut sau nu concediu fără plată și/sau absențe nemotivate.

Salariații sau foștii salariați au dreptul să solicite acest document angajatorului, el având obligația să elibereze adeverința de vechime în muncă în termen de 15 zile de la data solicitării. Angajatorii care refuză să o elibereze pot fi sancționați, conform legii, cu amendă cuprinsă între 300 și 1.000 de lei.

În situația în care angajatorul nu poate elibera adeverința de vechime, salariatul poate solicita documentul de la inspectoratul teritorial de muncă din raza căruia își desfășoară activitatea angajatorul. În această situație însă, angajatul trebuie să plătească 20 de lei pentru adeverință, termenul de eliberare fiind tot de 15 zile și în această situație.

Adeverințele de vechime în muncă fac dovada anilor lucrați după 2011, vechimea acumulată până la data de 31 decembrie 2010 putând fi probată cu ajutorul carnetului de muncă. Începând cu data de 1 ianuarie 2011, evidența muncii se realizează doar electronic, prin aplicația Revisal.