Copywriting – sursa de mesaje publicitare
Cuvintele sunt pentru noi mai mult decât înțelesul lor de bază și învelișul sonor.
Pare simplu să scrii: înșiri semne de la stânga la dreapta, în rânduri frumos ordonate. Oricine știe să scrie după ce învață alfabetul, dar când e vorba de publicitate vorbele nu sunt de-ajuns.
Propozițiile banale, mesajele inerte, nu inspiră încredere și nu vând marfa.
Pentru a vinde, trebuie să descătușezi puterea magică a cuvântului. Nu prin minciună ori exagerare, ci invocând forțele nevăzute care grupează sunetele în limbaj articulat.
E nevoie de vrajă în stare pură.
Cum spuneam, oricine poate să scrie, dar nu oricui îi este dat harul de-a ajunge la esența comunicării. Stăpânii cuvintelor sunt oameni aleși, nu apar peste noapte. Ca-n basmele românești, trebuie să treacă prin multe încercări până ajung la izvorul primordial.
Nu ne atribuim un merit, dar îndrăznim să sperăm că în echipa Refresh Media avem astfel de oameni speciali.
Putem măcar să garantăm grija pentru fiecare creație: un nume inspirat, un slogan bun, un profil de firmă convingător, un mesaj electrizant.
Facem ca fiecare cuvânt să conteze. Știm să dăm un rost oricărui text, să-l facem demn de călătoria spre sufletul destinatarilor. Ori de câte ori se întâmplă asta știm că menirea noastră de copywriteri s-a împlinit.
În final, ar mai fi un singur lucru de spus: să nu vă mire dacă vom refuza să scriem despre un serviciu sau produs care nu se ridică la nivelul imaginii create.
Preferăm să pierdem noi decât să înșelăm lumea cu vorbe goale!
text, Refresh Media, copywriting, anunț, articol publicitar, invitație, cuvânt, comunicat de presă, știre, descriere serviciu, testimonial, newsletter, discurs, online, blog, profil firmă, redactare, radio, tv, scriere, articol, scenarii reclame, spot audio, plan editorial, presă scrisă, text afiș, flyer, conținut broșură, catalog, slogan