Meniu navigare+

„Poliția” concediilor de boală a fost desființată

Publicat în Acces la Munca

consult-medical
De astăzi, 10 iulie, salariatii nu mai pot fi verificati la domiciliu atunci cand se afla in concediu medical, „”poliția” concediilor fiind desființată prin Legea nr. 183/2015 care elimină verificările la domiciliu în timpul concediilor medicale ale angajaţilor.
Această măsură a fost introdusă în aprilie 2010, prezenţa la domiciliu pentru verificarea de către autorităţi a incapacităţii temporare de muncă fiind o condiţie obligatorie în vederea acordării indemnizaţiilor.
Până ieri, pe durata concediului medical, autoritățile puteau verifica, între anumite intervale orare ale zilei, dacă angajații sunt acasă. În cazul în care aceștia nu eru la domiciliu sau refuzau controlul, riscau să își piardă banii.
Măsura a fost introdusă după ce s-a constatat că numeroși salariați abuzau de această facilitate și, prevalându-se de ea, plecau cu lunile la muncă în străinătate.
Salariatii au dreptul, conform Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 158/2005, sa beneficieze de concediu medical si de indemnizatie pentru incapacitatea temporara de munca provocata de bolile obisnuite sau de accidentele suferite in afara muncii.