Meniu navigare+

Ce este CV-ul european (CV Europass)

Publicat în Acces la Munca

CV - Curiculum Vitae Europass

CV – Curiculum Vitae Europass

CV-ul european (CV Europass) este un document standard la nivel european pe care tot mai multe instituții publice și private îl solicită candidaților care aplică pentru locurile de muncă vacante, dar și pentru alte tipuri de recrutări.

CV-ul european poate fi descărcat în diverse formate de pe diverse site-uri oficiale, însă poate fi găsit și cu o simplă căutare pe internet.

Documentul este structurat pe mai multe secțiuni: date personale, educație, experiență profesională, competențe.

În unele cazuri, completarea se face pe baza unor grile standardizate de autoevaluare. Un exemplu este grila referitoare la competențele lingvistice, bazată pe Cadrul European Comun de Referință pentru Limbile Străine, dar și cea privitoare la studii.

CV-ul mai are secțiuni referitoare la tipurile de competențe, în el putând fi menționate date privitoare la experiența organizațională, socială, tehnică.

CV-ul poate fi completat sau actualizat online pe site-ul http://www.europass-ro.ro, secțiunea „Creează”. Avantajul completării online este păstrătarea formatărilor.