Salariul minim pe economie crește în două etape în 2015
Salariul de bază minim brut pe țară a crescut de la 1 ianuarie 2015 de la 900 de lei la 975 de lei. O a doua etapă de majorare va fi în 1 iulie, când salariul minim pe economie va ajunge la 1.050 de lei.
De la 1 ianuarie 2015, Guvernul a majorat salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată la 975 lei lunar pentru un program complet de lucru de 168,667 ore în medie pe lună în anul 2015, reprezentând 5,781 lei/oră.
În primă etapă majorarea a fost de 8,33% față de 2014, în timp ce de la 1 iulie 2015 creșterea va fi de 16,66% comparativ cu anul acesta.
De această măsură vor beneficia aproape 1,5 milioane de angajați din sectorul bugetar, dar și din mediul privat. Următoarea modificare în grila de salarizare, programată pentru 1 iulie, este calculată tot pentru un program complet de lucru, reprezentând 6,225 lei/oră.
Majorările din 2015 vin după ce anul acesta salariul minim brut pe țară a crescut de două ori. Astfel, salariul minim brut pe țară a urcat la 1 ianuarie 2014 de la 800 de lei la 850 de lei, iar de la 1 iulie 2014 a ajuns la 900 de lei.
Stabilirea, pentru personalul încadrat prin încheierea unui contract individual de muncă, de salarii de bază sub nivelul stabilit de lege constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 2.000 lei.