Egalitatea de șanse pe piața muncii, dezbătută în cadrul proiectului „Acces la muncă”
Angajați din instituții publice și ONG-uri au luat parte la prima serie de seminarii de conștientizare și sensibilizare privind egalitatea de gen și de șanse la angajare și la locul de muncă.
Seminariile au fost organizate în cadrul proiectului „Măsuri active de acces pe piața muncii a femeilor și a persoanelor aparținând grupurilor vulnerabile, autorităților publice locale și organizațiilor societății civile” (ID 134316).
Scopul dezbaterilor a fost acela de a schimba percepția angajaților din sistemul public și persoanelor care lucrează în cadrul ONG-urilor cu privire la potențialul femeilor, respectiv al persoanelor cu dizabilități ori al celor care fac parte din categoriile defavorizate.
Primele trei seminarii organizate prin proiectul „Acces la muncă” au avut loc în zilele de 7, 8 și 9 aprilie. Pe parcursul celor trei zile, reprezentanți ai partenerilor din proiect au făcut scurte prezentări privind egalitatea de șanse, urmate de discuții libere referitoare la existența cazurilor de discriminare a femeilor în cadrul instituțiilor în care sunt angajate, respectiv a persoanelor cu dizabilități, atât la angajare, cât și în școală sau în societate.
Angajații care au ales să participe la seminarii au oferit exemple concrete din mediul în care își desfășoară activitatea și, dacă în unele cazuri, nu s-au constatat situații de discriminare, în altele s-a concluzionat că există anumite preconcepții care trebuie combătute prin informare pentru ca, ulterior, să poată exista o egalitate reală de șanse.
Alte trei seminarii cu aceeași tematică urmează să fie organizate în cadrul proiectului „Acces la muncă” în zilele de 20, 21 și 22 aprilie, pentru ca un număr cât mai mare de reprezentanți ai instituțiilor publice și ai ONG-urilor să fie conștientizați cu privire la importanța acordării de șanse egale pe piața muncii pentru toate categoriile de persoane indiferent de gen, statut social ori etnie.
Seminariile din proiectul „Acces la muncă” sunt organizate de SIVECO România, în parteneriat cu Nord Quality Consulting și Refresh Media Transilvania.