Meniu navigare+

Din 2015, românii se pot angaja în construcții, în Israel

Publicat în Acces la Munca

constructor - sxc.hu
Românii pot obţine locuri de muncă în construcţii, în Israel, începând cu anul 2015. Angajarea se face în baza unui protocol privind recrutarea muncitorilor români pentru lucrări temporare în domeniul construcţiilor în Israel, încheiat între autoritățile de la București și cele israeliene.

Protocolul este pus în aplicare de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă din România şi Autoritatea pentru Populație, Emigrare și Frontieră din Israel

Persoanele interesate trebuie să aibă calificare/experienţă în meseriile:
• dulgheri pentru cofraje de construcţie industrializată (cunoaşterea citirii planurilor de construcţii este obligatorie);
• fierari – betoniști, îndoirea fierului (cunoaşterea citirii planurilor de construcţii este obligatorie);
• zidari – faianțari, acoperirea podelelor și pereților cu faianță (cunoaşterea citirii planurilor de construcţii este obligatorie);
• zidari – tencuitori pentru lucrări de tencuit.

Cei interesați trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
• să nu fi lucrat anterior în Israel;
• să nu aibă rude de gradul I care lucrează deja în această ţară, cu excepţia fraţilor;
• să nu aibă cazier judiciar;
• să fie apţi psihic şi fizic de muncă intensă în condiţiile climatice specifice statului de destinaţie, inclusiv muncă la înălţime şi manipulare de greutăţi;
• să nu sufere de anumite boli cronice.

Contractele de muncă se încheie pentru o perioadă de un an, cu posibilitatea de prelungire până la o durată maximă de 63 luni. Salariul lunar minim brut estimat este de 1.540 dolari americani.

Persoanele interesate se pot înscrie la agenţia judeţeană pentru ocuparea forţei de muncă sau a municipiului Bucureşti din raza de domiciliu, cu următoarele documente:
– cerere tip;
– curriculum vitae;
– declaraţie – tip bilingvă;
– copie Carte de identitate;
– copie Paşaport;
– copii ale actelor de studii şi de calificare (toate paginile scrise), după caz;
– copii ale documentelor care atestă experienţa, vechimea în muncă, dupa caz;
– cazier judiciar valabil, în original.