BREVIAR: Principiul egalității de șanse
Conceptul conform căruia toate fiinţele umane sunt libere să-şi dezvolte capacităţile personale şi să aleagă fără limitări impuse de roluri stricte; faptul că diferitele comportamente, aspiraţii şi necesităţi ale femeilor şi bărbaţilor sunt luate în considerare, evaluate şi favorizate în mod egal înseamnă că femeile şi bărbaţii se bucură de aceeaşi libertate de a-şi realiza aspiraţiile.
Prin egalitate de șanse se asigură participarea fără restricții a oricărei persoane la viaţa economică şi socială. Astfel, nu se fac deparatajări în funcție de etnie, sex, religie, vârstă, dizabilități, statut social sau orientare sexuală. Principiul se aplică în domeniul muncii, educației, sănătății, precum și în cel al administrației.
Direcțiile de implementare a principiului egalității de șanse se aplică unor teme majore:
• plată egală pentru muncă de valoare egală;
• tratament egal la locul de muncă;
• protecţia maternităţii/ paternității;
• timp egal de muncă şi odihnă;
• nediscriminarea angajaților din categoriile vulnerabile.
În România, în subordinea Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, funcționează Direcţia Egalitate de Şanse între Femei şi Bărbaţi (DESFB), care a preluat o serie din atribuţiile şi personalul fostei agenţii ANES.
Un alt organism care urmărește respectarea acestui principiu este Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), o autoritatea a statului aflată sub control parlamentar.