Angajatorii din UE sunt zgârciți când trebuie să-și plătească salariatele
Situațiile statistice arată că, în medie, pentru fiecare euro câștigat de un bărbat în țările din Uniunea Europeană, femeile reușesc să obțină doar 84 de cenți.
Conform ultimelor statistici publicate de Comisia Europeană, femeile din Europa lucrează în continuare 59 de zile „gratis”. Diferențele salariale între bărbați și femei – diferența medie între venitul orar al femeilor și al bărbaților la nivelul întregii economii – nu s-au schimbat aproape deloc în ultimii ani.
În acest context, reprezentanții Uniunii Europene au gândit o strategie prin care să ajute la egalizarea salariilor primite de femei și bărbați.
Aceasta are șase mari priorități:
– independență economică egală între femei și bărbați
– remunerație egală pentru munca de valoare egală
– egalitate în luarea deciziilor
– demnitate, integritate și încetarea violenței de gen
– promovarea egalității de gen și dincolo de Uniunea Europeană
– probleme rezolvate “pe orizontală”
Diferențele salariale între bărbați și femei sunt prezentate ca procentaj din veniturile bărbaților și reprezintă diferența dintre remunerările brute orare obținute de lucrătorii de sex feminin și masculin din economia UE. Din ultimele cifre rezultă, în medie, o diferență salarială între bărbați și femei de 16,4% pe întreg teritoriul Uniunii Europene în 2012.