Guvernul reînvie învățământul profesional, în anul școlar 2015-2016
Guvernul a adoptat, printr-o Hotărâre, cifrele de școlarizare pentru învățământul preuniversitar finanțat de la bugetele locale și pentru învățământul preuniversitar militar finanțat de la bugetul de stat, precum și numărul de locuri – granturi de studii din instituțiile de învățământ superior de stat, pentru anul școlar/universitar 2015-2016.
Astfel, se asigură un număr de locuri corespunzător cuprinderii generației de copii/elevi cu vârsta cuprinsă între 3 și 18/20 de ani atât la învățământul preuniversitar de masă, cât și la învățământul special, precum și înscrierea în totalitate a copiilor care împlinesc vârsta de 6 ani până la data de 31 august 2015 inclusiv, în clasa pregătitoare.
De asemenea, se asigură continuitatea pregătirii profesionale a elevilor prin organizarea de clase pentru învățământul profesional și stagii de pregătire practică.
Guvernul a majorat cifra de școlarizare pentru învățământul profesional și postliceal în comparație cu anul precedent. Astfel, în anul școlar 2015/2016 cifra de școlarizare pentru învățământul profesional (inclusiv pentru cel profesional special) a crescut cu 2.500 de locuri, iar cea pentru învățământul postliceal cu 2.100 de locuri.
Sintetic, cifrele de școlarizare pentru învățământul preuniversitar și superior de stat sunt:
1. Educație timpurie – 665.000 locuri;
2. Învățământ primar – 925.000 locuri;
3. Învățământ gimnazial – 830.000 locuri, din care 810.000 la învățământ cu frecvență zi și 20.000 la învățământ cu frecvență redusă;
4. Învățământ liceal – 208.000 locuri, din care 176.000 locuri în clasa a IX-a, învățământ cu frecvență zi, 17.000 locuri în clasa a IX-a învățământ cu frecvență seral și cu frecvență redusă și 15.000 locuri în clasa a XI-a, învățământ cu frecvență seral;
5. Învățământ profesional – 53.000 locuri pentru primul an și 5.000 locuri pentru stagii de pregătire practică;
6. Învățământ terțiar nonuniversitar (organizat în cadrul colegiilor cu o durată de 1-3 ani, în funcţie de complexitatea calificării şi de numărul de credite dobândite) – 30.422 locuri în anul I, din care la învățământul cu frecvență, zi și seral – 28.000 locuri, la învățământul special cu frecvență – 300 locuri, la învățământul militar pentru MAI – 1.085 locuri, la învățământul militar pentru MApN – 797 locuri și la învățământul militar pentru MJ – 240 locuri;
7. Învățământ de artă și sportiv în unitățile de învățământ cu program de muzică, arte plastice și coregrafie și în cele cu program sportiv – 38.500 locuri (exclusiv învățământul liceal), la care se adaugă 53.000 de locuri pentru elevii care se pregătesc pe linie sportivă școlară;
8. Învățământul special pentru copii și elevi cu deficiențe și/sau boli cronice din cadrul unităților de învățământ și/sau a unităților sanitare – 28.450 locuri;
9. Învățământul superior – numărul de granturi de studii – la ciclul universitar de licență (anul I) – 62.400 locuri, la ciclul universitar de masterat – 35.600 locuri, la rezidențiat – 4.000 locuri și la ciclul universitar de doctorat – 3.000 locuri.