Ei

Știe toată lumea proverbul ”reclama e sufletul comerțului”, dar unii comercianți nu iau în serios cuvântul ”suflet”. De obicei, afacerea lor moare lent, pe măsură ce stocurile din depozite cresc și capitalul inițial se consumă în fluxurile de producție.

Nu o dată am văzut uimirea lor: au făcut totul aparent perfect, au investit în tehnologie de ultimă oră, au angajat cei mai buni specialiști, au creat un produs competitiv, și n-au reușit. Când am întrebat ce sumă au inclus în structura costului pentru a promova acel produs și ce buget lunar au alocat pentru serviciile de publicitate, am primit de cele mai multe ori răspunsuri negative. Banii de investiție au fost calculați doar până marfa ajunge pe piață. N-a mai fost de unde… Dar ce folos să fabrici cea mai grozavă mașină din lume dacă nu-ți mai ajung banii pentru roți ori volan?

După cum spuneam, noi credem că nicio firmă nu poate trăi fără publicitate, indiferent de domeniul de activitate. În același timp, vrem să demonstrăm că nu se mai poate face publicitate cu un chenar, două liniuțe și trei cuvinte lipsite de vlagă. A trecut vremea lui ”eu n-am nevoie”, ”le știu pe toate”, ”voi face mâine”, ”merge și așa”

Replica “eu n-am nevoie de publicitate” îi aparține vânzătorului aflat pe val, care a prins o nișă de piață într-o conjunctură favorabilă, o stăpânește și crede că așa va fi până la sfârșitul lumii. Nici nu își dă seamă câți lupi tineri îi dau târcoale nerăbdători să-i ia locul.

Mai poate fi și reprezentantul unei firme care prestează servicii către alte companii sau vinde produse angro. El zice că se promovează direct, dar adesea nu are nici măcar o siglă, o carte de vizită, un site, adică recuzita minimă de identitate prin care îți exprimi politețea față de partenerii de afaceri.

”Le știe pe toate” antreprenorul autodidact, care își face publicitate, dar cu metodele primare pe care le-a învățat din mers, odată cu dezvoltarea propriei afaceri. Încurajat de rezultatele bune până la un punct, crede că ”se va descurca” mereu de unul singur fără să fie conștient de limitele obiective, care cu timpul devin de netrecut.

Un caz aparte e al celor care înțeleg nevoia de publicitate, au capitalul necesar, dar amână începutul mereu sau nu mai termină ce au început, lansând pe piață mesaje sporadice. În loc să lase lucrurile în seama profesioniștilor, rămân prizonieri eternei crize de timp amăgindu-se că se vor ocupa mâine, poimâine, săptămâna, luna viitoare. Până într-o zi, când ridică ochii din pământ și amuțesc privind mesajele publicitare ofensive ale unui concurent care profită de slăbiciunile lor făcând azi ce vor face ei ”mâine”.

Personificarea lui ”merge și-așa” se regăsește pe un segment larg de piață și arată vârsta necoaptă a economiei românești.

Pe de altă parte, ce bine că existați voi, iar numărul vostru crește mereu!

Ne dați speranțe că va veni o zi în care respectul față de sine, parteneri și consumatori va fi și în România o lege a economiei de piață.